sâmbătă, 28 mai 2011

Nou

Uite-mi noile aripi,

deschizându-se tulburător spre un început angelic,

al cuvântului.


Ciupește-mă,

să îmi dau seama că nu sunt aruncată

în visare.


Împletește-ți degetele moi cu ale mele,

dar nu-mi mai da drumul.


Învelește-mi privirea cu privirea ta,

când lumea se va prăbuși în

universul meu.



vineri, 27 mai 2011

Univers




Am uitat sărutul acela amăgitor într-un univers inexistent al minții mele nebune. L-am căutat fără oprire prin fiecare colț al meu, dar se pare că e ascuns atât de bine... Am căutat o inimă care să fie lângă mine în căutarea asta pe care am început-o nici nu mai stiu când, dar se pare că inima aceea nu s-a inventat încă pentru mine...e un fel de utopie inexplicabilă ceea ce îmi doresc. Un fel de bătaie a vântului... ireversibilă, dintr-un univers al iluziilor din fiecare zi. Ceea ce face din fiecare clipă a căutării mele un miracol este forța ei de a mă impulsiona să continui visarea în care mi-am dat seama că trăiesc de ceva timp. Lumea adolescenței mele de-abia a început, dar am grijă să nu se termine niciodată...



„Dumezeu nu are consilieri, de aceea Universul (meu) e veșnic!”

sâmbătă, 21 mai 2011

Abstract

Luna îmi țese aripile de mătase

care-mi sunt

singurele arme.


N-am astâmpăr,

nu-ncetez

a zbura.


Arma mea e

firavă.

Pare

că-i curajoasă.

Dar e mai fricoasă

ca mine.


Când ceru-și descoperă

nuanțele azurii...

Mi-e dor

de aripile mele,

de mine.

Sunt eu doar noaptea.


vineri, 13 mai 2011

Infern

Acum mă poți auzi

ân infernul tău aiurit...

Unde plouă cu zâmbete

și ninge cu sărutări.



Ai ascultat printre tunete

cum se îndreaptă spre sfârșit

anotimpul meu.



Ai șoptit când fulgera

versurile mele,

dar șopatele ți-au fost curmate...

N-am vrut să aud poate...

sau n-am știut.



Primește-mă în infernul tău angelic.

Căci dacă acolo vom arde printre cuvinte,

atunci vreau să păcătuiesc...