Luna îmi țese aripile de mătase
care-mi sunt
singurele arme.
N-am astâmpăr,
nu-ncetez
a zbura.
Arma mea e
firavă.
Pare
că-i curajoasă.
Dar e mai fricoasă
ca mine.
Când ceru-și descoperă
nuanțele azurii...
Mi-e dor
de aripile mele,
de mine.
Sunt eu doar noaptea.
cat sentiment si cata puritate ai pus in acest poem! foarte frumos!:* Felicitari!>:D<
RăspundețiȘtergere