sâmbătă, 21 mai 2011

Abstract

Luna îmi țese aripile de mătase

care-mi sunt

singurele arme.


N-am astâmpăr,

nu-ncetez

a zbura.


Arma mea e

firavă.

Pare

că-i curajoasă.

Dar e mai fricoasă

ca mine.


Când ceru-și descoperă

nuanțele azurii...

Mi-e dor

de aripile mele,

de mine.

Sunt eu doar noaptea.


Un comentariu:

  1. cat sentiment si cata puritate ai pus in acest poem! foarte frumos!:* Felicitari!>:D<

    RăspundețiȘtergere