vineri, 24 iunie 2011

Și unde ne sunt clipele?

A copilăriei poartă
ne-a închis aici,
ca pe două picături de ploaie
într-o zi plina de soare,
aruncate la întâmplare.

Nu știm unde ne sunt
locurile în lumea asta
care nu-i a noastră.
Unde suntem ca
petele de culoare albastra
într-o pictură
alb-negru.

Și unde ne sunt clipele?
Le-am lăsat dincolo de poartă...
unde căutam trandafirii fără spini.

Când iubirea ta îmi ținea de cald...

Cerul și-a legănat odată aștrii, ca părul Afroditei în prezența vântului și ne-a picurat pe tâmple stelele dureros de blânde. Atingerea lor ne-a tulburat ființa ca să ne putem salva din marea noastră tulbure asemenea unui cer întinat cu nori de ploaie. Și lumea s-a împărțit atunci în noi și cei cu a căror privire împărțeam lumina. Aveam umerii dezgoliți pe care, două frunze cu povestea încheiată și-au găsit locul trecerii în următorul lor basm. Le-ai dat ușor la o parte cu degetele-ți înghețate, făcându-mă să tresar sub răsuflul septentrional al nopții. Nu conta decât că te iubeam. Iubirea ta îmi ținea de cald.

luni, 13 iunie 2011

Destinul

Destinul stă ascuns
sub fiecare minut,
așteptând big-bangul
clipelor.



Și așa visul
realității- imaginare,
și-a conturat traseul
pe o clipă prelungită
a eternității noastre
insipide.



Dar mai ți tu minte...
groaznică realitate,
fiorul visării?

Când lumile se ciocneau
în zborurile lor, către
sufletele noastre,
chinuite de destinul
care prevestește un viitor
incert.

joi, 9 iunie 2011

Îngere...

soarele a-ncremenit aici,
pe cerul nostru.
iar dimineața, uite, îngere,
dimineața reînvie
în locul nostru.

ah, îngere, ți-ai cusut pe aripi
flori de lămâiță...
miracolul lor mi-a invadat lumea.

petalele trandafirilor sălbatici
apar de la sine
în palmele tale, îngere!

cerneala își știe locul
pe pagină, înainte să o așezi tu,
îngere!

of... îngere, cui mă lași?
în care colț al anotimpului
mă abandonezi?!

îngere, de ce nu poți să rămâi?